ACTE NECESARE PENTRU OBȚINEREA CERTIFICATULUI DE CAZIER JUDICIAR
1. CERTIFICATUL DE CAZIER JUDICIAR PENTRU PERSOANA FIZICĂ (minor cu vârsta de până la 14 ani) se poate obține de către părinte, tutore sau de către un împuternicit al acestora.
Acte necesare:
- actul de identitate în original al deponentului (părinte sau tutore)
- certificatul de naștere al minorului în original
- procura notarială (în cazul în care cererea se depune prin împuternicit).
Cererea poate fi depusă și de către avocat, în baza împuternicirii avocațiale.
Potrivit art. 17, alin. (2) din Legea 290/2004 privind cazierul judiciar “la certificatul de cazier judiciar eliberat persoanelor care sunt cetățeni ai unui stat membru, altul decât România, se atașează și extrasul din cazierul judiciar al statului membru de cetățenie, obținut în condițiie art. 30 din Legea 290/2004”.
Astfel, pentru cetățenii străini, certificatul de cazier judiciar nu va mai putea fi eliberat în termenul general de 3 zile, ci va fi eliberat potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea 290/2004.
Având în vedere faptul că dezvoltarea sistemului ECRIS-TCN nu a fost finalizată la nivelul Uniunii Europene, eliberarea certificatelor de cazier judiciar pentru cetățenii unui stat terț se va face potrivit procedurilor deja existente, fără a se mai atașa extrasul din cazierul judiciar.
2. CERTIFICATUL DE CAZIER JUDICIAR pentru persoana fizică cu capacitate de exercițiu restrânsă (minor 14-18 ani) sau deplină (major) se poate obține personal sau prin împuternicit.
Acte necesare:
- actul de identitate în original al titularului, dacă cererea se depune personal
- dacă cererea se depune prin împuternicit: actul de identitate în original al împuternicitului, procura notarială în original și actul de identitate al persoanei pentru care se solicită eliberarea certificatului de cazier judiciar.
Cererea poate fi depusă și de către avocat, în baza împuternicirii avocațiale.
3. CERTIFICATUL DE CAZIER JUDICIAR NECESAR PENTRU DEPUNEREA LA DOSARUL DE GRAȚIERE INDIVIDUALĂ poate fi solicitat de către persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soțul persoanei condamnate, ascendenții, frații ori surorile celui condamnat sau ai soțului acestuia, care trebuie să-și demonstreze calitatea.
Acte necesare pentru persoana condamnată, dacă cererea se depune personal:
- actul de identitate în original al persoanei condamnate.
Acte necesare pentru deponent, altul decât persoana condamnată:
- actul de identitate în original al deponentului
- împuternicire avocațială, certificat de căsătorie/naștere, în original
4. EXTRASUL DE PE CAZIERUL JUDICIAR SOLICITAT DE INSTITUȚIILE PUBLICE (art.20 alin.7 din Legea nr.290/2004):
Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice solicită extras de pe cazierul judiciar, în baza consimțământului expres al persoanei al acordului prelucrării datelor cu caracter personal prelucrate conform prevederilor Regulamentului UE 2016/679 pentru care se efectuează verificări specifice.
5. FORMULARUL STANDARD MULTILINGV - Regulamentul UE 2016/1191:
Cetățenii care locuiesc într-o altă țară a UE decât țara lor de origine se află deseori în situația de a trebui să prezinte un document oficial autorităților din țara UE în care locuiesc – exemplu - certificatul de cazier judiciar.
Formularul standard reprezintă o anexă a unui certificat de cazier judiciar, se completează de către lucrătorii de poliție la solicitarea expresă a titularului certificatului de cazier judiciar și acesta se eliberează în termenul legal de cel mult 3 zile lucrătoare de la data solicitării.
Acest document este valabil NUMAI însoțit de certificatul de cazier judiciar.
Formularul standard multilingv nu poate fi eliberat pentru persoanele înscrise în cazierul judiciar (cunoscuți cu antecedente penale).
Descarcă cererea-tip din josul paginii.
6. EXTRAS DIN CAZIERUL JUDICIAR STAT MEMBRU
Persoanele fizice pot solicita extras din cazierul judiciar al unui stat membru U.E. în conformitate cu prevederile art.30 din Legea 290/2004. Pe raza județului Cluj, documentul se solicită NUMAI la sediul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative situat în municipiu Cluj-Napoca, str. Decebal, nr.26, județul Cluj. Cererea poate fi formulată de persoanele care sunt sau au fost rezidenți ori resortisanți ai statului român sau ai statului membru de unde se solicită eliberarea cazierului.
Descarcă cererea-tip din josul paginii.