CONDUCĂTOR AUTO AFLAT SUB INLFUENȚA ALCOOLULUI ȘI IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER, REȚINUT DE POLIȚIȘTI
La data de 26 mai a.c., în jurul orei 03.00, a fost înregistrat un accident rutier în comuna Geaca.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat de 53 de ani, din comuna Cămărașu, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ109C, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând un cap de pod, ulterior intrând în coliziune cu un autovehicul aflat în afara părții carosabile.
În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane, de 36 și 42 de ani, care se aflau în autovehiculul parcat.
Bărbatul de 53 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată alcoolemia de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele acestuia, în temeiul probatoriului administat, polițiștii au emis ordonanța de reținere pentru 24 de ore.
În continuare sunte efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.