14 Mai 2017Sursa: IPJ CLUJ

ACŢIUNI CU EFECTIVE MĂRITE, PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

La data de 13 mai, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au desfăşurat activităţi suplimentare pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului Cluj.

Efective mărite de poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale au fost angrenate în acţiuni şi activităţi specifice muncii de poliţie.

În urma acţiunilor, au fost constatate 9 infracţiuni. De asemenea, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 215 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 50.000 de lei.

Dintre acestea, 15 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 9 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale privind activităţile de comerţ.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale Poliţiei. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 151 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 48 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 3 pentru consum de alcool.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 17 permise de conducere  - 7 dintre acestea fiind pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/oră - şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii vor continua acţiunile care au menirea de a preveni şi combate ilegalităţile de orice gen.

 

Exemple de infracţiuni rutiere constatate de poliţişti:

 

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 23:20 poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, Compartimentul Rutier, au depistat un bărbat, de 39 ani, din Luna, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 150, pe raza localităţii Viişoara, fără să deţină permis de conducere.

 

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 18:35, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin, Postul de Poliţie Comunal Gârbău, au depistat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Aghireșu, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 108 C, pe raza comunei Gârbău, fără a poseda permis de conducere.

 

În cele două cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul penal.

 

****

 

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 12:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Gherla și ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au depistat un bărbat, de 75 de ani, din California, SUA, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 1 C, pe raza localităţii Bunești, deşi se afla în perioada în care exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de Codul penal.